Junior Moraes, unul dintre cei mai valoroși atacanți care au evoluat în Liga 1, ar putea fi chemat să își apere țara adoptivă, Ucraina, după ce Rusia a declanșat războiul.
Rusia a început atacul asupra ucrainenilor în zorii zilei de joi, când la Kiev s-au auzit primele explozii. Invazia a continuat și în cursul zilei de vineri, când trupele atacatorilor au început să se înșurubeze din ce în ce mai bine în apropierea punctelor strategice.
Ucrainenii sunt disperați în acest moment, nefiind capabili să facă față atacurilor lansate de Rusia. Cetățenilor cu vârsta cuprinse între 18 și 60 de ani le este interzis să părăsească țara, iar printre aceștia se află și Junior Moraes, atacantul lui Șahtior Donețk, care în trecut a evoluat și în Liga 1, pentru Gloria Bistrița.
Junior Moraes a obținut cetățenia ucraineană în martie 2019, astfel că, în contextul războiului cu Rusia, poate fi chemat la arme în orice moment. Atacantul lui Șahtior Donețk nu are voie să părăsească granițele țării, la fel ca și toți ceilalți bărbați din Ucraina cu vârstele cuprinse între 18 și 60 de ani.
Ucrainenii sunt lipsiți de resurse în fața tăvălugului rusesc, astfel că s-au împărțit arme și cocktailuri molotov printre civili, ca să se poată apăra. În contextul atacului agresiv declanșat joi dimineață, bărbații cu vârsta minimă de 18 ani pot fi chemați în orice moment să își apere țara, situație în care se află și atacantul lui Șahtior Donețk.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat legea marțială, iar una dintre prevederile acesteia este că niciun bărbat cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani nu poate părăsi granițele țării.
Junior Moraes, născut în Brazilia, a jucat pentru Gloria Bistrița în 2010 și 2011, iar din 2018 îmbracă tricoul lui Șahtior Donețk, după ce a mai evoluat în Ucraina pentru Metalurg Donețk și Dinamo Kiev. El are 11 meciuri jucate pentru echipa naționalî a Ucrainei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER